Adamclisi
Daca iti arunci privirea peste o harta a Dobrogei, vei gasi si o localitate cu numele Adamclisi. Daca harta este destul de detaliata, vei vedea langa localitate si un semn care marcheaza existenta unui obiectiv istoric. Daca mai stii ceva din istoria predata la scoala, iti amintesti ca acolo a avut loc, pe vremuri , o lupta crunta intre clasicii istoriei noastre, Traian si Decebal, adica dacii si romanii (din pacate, cei doi nu s-au batut niciodata direct; am vaga senzatie ca altfel ar fi aratat istoria noastra). Istoria spune ca in jurul anilor 101-102 Decebal a incercat sa-i abata pe romani din drumul lor catre Sarmizegetusa si a atacat la sud de Dunare. Tactica a functionat partial, adica armata romana a venit intr-adevar in Dobrogea, dar i-a si invins pe daci (cu pierderi grele) in locul despre care scriu eu acum, amanand doar putin inevitabilul. O cetate romana a fost construita pe locul celei dacice (a carui nume s-a pierdut in negura istoriei) si dupa incheierea razboiului din anul 106 (mai exact prin anul 109), Traian a ordonat ridicarea unui monument care sa aminteasca de luptele de la Adamclisi. Proiectantul a fost, se pare, acelasi Apolodor din Damasc. Mult mai tarziu, turcii au considerat monumentul ca fiind o biserica si dupa denumirea data de turci se pare ca am ajuns sa-i spunem azi Adamclisi, adica „Biserica Omului”
Ca sa ajungi azi la Adamclisi iti trebuie in primul rand o masina si ceva timp la dispozitie. De la Constanta faci aproape o ora de mers lejer. Cel putin soselele sunt bune (chiar m-au impresionat), fara gropi, marcate si... pustii. Nu stiu daca am intalnit 10 masini cu totul. Doar camp si iar camp (cultivat cu floarea soarelui) si din loc in loc cate un sat, care parea ca se topeste adormit in caldura verii. In rest, pana la intrarea in Adamclisi, nici un indicator care sa iti arate ca te indrepti spre un monument unicat in partea asta de lume. Doar in sat incep sa apara indicatoarele si ajungi in cele din urma la intrarea in zona monumentului. In afara de noi, inca doua masini parcate si vreo 6 turisti mergeau deja pe aleea care duce spre monument. Deci, nu eram chiar singuri, desi senzatia de pustietate a locului nu putea fi alungata cu una cu doua.
Monumentul are totusi un paznic si un ghid, care daca te vede interesat iti povesteste cu placere tot ce vrei sa auzi despre istoria acelor locuri: depre batalia de la Adamclisi, despre cetatea romana, depre monument, cine si cand s-a ocupat de restaurare, ce parti s-au pierdut, cum a fost adusa piatra din cariera si de unde, cum au lucrat soldatii romani la cioplitul pietrei, cum s-au recuperat bucati de piatra din curtile unor localnici care s-au gandit ca isi pot construi casa mai ieftin, despre inscripitia inchinata zeului Marte, depre trofeul din varf, si asa mai departe, iar in final iti recomanda sa vizitezi cetatea si muzeul. Mie unul mi-a facut o deosebita placere sa-l ascult. Mai trebuie spus aici ca monumentul este reconstruit integral dupa modelul originalului, iar bucatile originale din monument se pot vedea la muzeul din sat.
Am urmat sfatul ghidului si am mers sa vedem cetatea, cam la 1km de la monument. Ideea este ca dupa ce iesi din parcare trebuie sa o iei la dreapta, ca nu este nici un indicator, si mergi un pic pana la un drumeag care duce la cetate. Aici cel putin exista un indicator. Fireste, din cetatea abandonata candva prin secolele IV-V au mai ramas doar bazele zidurilor in cel mai bun caz, dar o minte atenta si o imaginatie bogata pot cuprinde maretia care a avut-o odinioara: portile de intrare, ziduri inalte, trainice, o forma care sa permita apararea, apeducte si canale de scurgere a apei la care romanii erau mari mesteri, bazilicile, coloanele care intregeau arhitectura celei mai mari asezari din Dobrogea acelor vremuri. Aici linistea era deplina, doar o soparla mare si verde a aparut pe pietre sa ne intampine. Mai tarziu au aparut si doi turisti, bulgari dupa vorba. In rest, doar soparle si greieri...
Daca tot ajungi pana la Adamclisi merita sa vezi si muzeul unde sunt pastrate bucatile originale din monument. Aici parca era mai multa animatie, iar muzeul arata chiar bine si este destul de bogat in informatii. Pe langa partile din monumentul propriu-zis mai sunt si diverse vase, unelte si alte asemenea, aduse de pe la cetate sau de prin zona, suficiente sa starneasca interesul unui amator de istorie si nu numai.
Am plecat de la Adamclisi pe acelasi drum pustiu. Ma intreb de ce un asemenea loc nu este promovat corespunzator, de ce nu face nimeni nimic sa atraga turistii spre ceva cu adevarat interesant, un fragment din istoria acestui popor. Eu unul nu am remarcat nici un pliant (in afara de cele primite gratuit la fata locului), nici o tablita pe tot litoralul care sa ma indemne sa vizitez Adamclisi. De excursii organizate, ce sa mai vorbesc? Oare sa fie cei cativa turisti din acea zi tot ce se gasea mai bun pe litoral in acea zi de august, cand autoritatile sa laudau ca gradul de ocupare a statiunilor era aproape de 100%? Eu sper din tot sufletul ca nu!
